Archive for the ‘Stiri’ Category

Distributia cercetatorilor la nivel mondial

Din graficul de mai jos rezulta ca la nivel de cercetare Asia are numarul cel mai mare de personal implicat; daca ne raportam la populatie SUA si Uniunea Europeana inca stau mai bine. Problema este insa ca, atata in Europa cat si in SUA numarul de cercetatori scade rapid in timp ce in Asia tendinta este inversa… S-ar parea deci ca in curand Asia va domina destul de autoritar cercetarea la nivel mondial. Asta inseamnca, in curand, va trebui sa ne scriem articolele stiintifice in chineza sau japoneza; de aceea am si adaugat postul anterior despre KoreaMed, sa vedem care va fi urmatoarea baza de date de referinta

Read the rest of this entry »

România va adera la Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN)

În urma proiectelor de cercetare cu care a participat la experimentul acceleratorului de particule LHC, România va semna joi la Geneva un tratat de aderare la statutul de membru al organizaţiei de cercetare.

Read the rest of this entry »

Un alt articol interesant despre cercetarea romaneasca, scris de  Mircea Pentia

Cercetarea stiintifica din Romania s-a facut si se face inca sub forma unei lupte permanente cu sistemul birocratic de control si coordonare, pentru asigurarea unei sustineri financiare minimale. Din pacate fondurile sunt vanate atat de cei indreptatiti, a caror finalitate este eminamente publica (se finalizeaza cu publicatii), dar si de cei mai putin indreptatiti, cu finalitati aplicative, care nu mai au caracter public si care intereseaza in primul rand dezvoltarea si know how-ul si care se traduc in inventii, brevete, licente, care mai apoi se vand pe bani grei.

Accesul elementelor sistemului birocratic de conducere si control, la un fragment al puterii, le da acestora sentimentul de privilegiati si mai putin acela ca sunt in serviciul public. Ca atare au menirea de a contribui la ingreunarea vietii cotidiene, la acordarea oricarui drept ca pe o favoare, care trebuie indelung cersita si greu recompensata. Aceasta suspiciune permanenta din partea lor, aceasta prezumtie de vinovatie este neproductiva in cercetarea stiintifica.

Read the rest of this entry »

Cercetarea ştiinţifică românească, este vizibilă la nivel mondial, dar lipseşte cu desăvârşire. Un studiu realizat de National Science Board din SUA plasează România pe ultimele locuri în lume la capitolele producţie ştiinţifică şi cheltuieli cu cercetarea.Ţara noastră este întrecută de state precum Africa de Sud, Egipt sau Chile şi se clasează abia pe locul 43 din 45. Cercetătorii români de succes nu au fost luaţi prin surprindere de aceste cifre.  Locul României în lume este o oglindire a indiferenţei autorităţilor faţă de acest domeniu, dar şi a lipsei de pregătire a personalului….

Read the rest of this entry »

Domnul dr. Daniel Petru Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a avut astăzi, la sediul ministerului, o întâlnire de lucru cu preşedintele ANCS, domnul Adrian Curaj şi cu conducătorii consiliilor consultative asociate ANCS-CNCSIS, Colegiul Consultativ CDI, Consiliul Inovării şi ai agenţiilor de finanţare din domeniul CD-Agenţia Managerială pentru Cercetare Ştiinţifică, Inovare şi Transfer Tehnologic-AMCSIT, Centrul Naţional de Management Programe-CNMP, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului  Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare-UEFISCSU.
În cadrul şedinţei au fost analizate şi dezbătute recomandările concrete ale organismelor invitate, referitoare la perspectiva derulării programelor CDI în anul 2010 (stabilirea modalităţilor de finanţare pentru proiectele aflate în derulare, lansarea noilor competiţii la programe, lansarea procesului de evaluare intermediară).
În cadrul întrevederii de lucru cu specialiştii din cercetare, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul dr. Daniel Petru Funeriu a spus că: "Există o importantă risipă de fonduri prin programele de cercetare, cunoscută până la nivelul factorilor de decizie, pentru că în multe cazuri s-au finanţat proiecte necompetitive pe plan internaţional. Pentru a se evita, pe viitor, astfel de lucruri trebuie regândit modul în care se fac evaluările prin care se acordă proiecte. Este necesară implicarea masivă a evaluatorilor internaţionali şi în cazul în care nu există resurse trebuie făcută o filtrare prealabilă a proiectelor prin impunerea unor indicativi cantitativi minimali cu relevanţă internaţională pentru activitatea anterioară a directorilor de proiecte. De asemenea, este necesară debirocratizarea urgentă a sistemului de administrare a proiectelor, o mai mare transparenţă a alocării banilor publici pentru cercetare".

Read the rest of this entry »

Fondurile de la buget pentru activitatile de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica se vor situa la un nivel de sub 1% din Produsul Intern Brut (PIB) in 2010, desi Ordonanta Guvernului 57/2002 arata ca in 2010 alocatiile bugetare ar urma sa atinga nivelul de 1% din PIB. Executivul a hotarat ca cresterea anuala a alocatiilor bugetare pentru cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica sa nu fie aplicata in 2010.
"Avandu-se in vedere evolutia crizei economice in anul 2009, precum si extinderea acestuia in cursul anului 2010, se impune luarea de urgenta a unor masuri pentru a se putea asigura respectarea angajamentelor asumate de Romania prin semnarea acordurilor de imprumut cu organismele financiare internationale, acorduri absolut necasare pentru stabilitatea economica a Romaniei, pentru atingerea tintelor de deficit ale bugetului general consolidat in anul 2010", se arata in Ordonanta de Urgenta privind unele masuri financiar-bugetare publicata marti in Monitorul Oficial.
Prevederile art.49 alin (3) din Ordonanta Guvernului 57/2002 privind cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, publicata in Moniotorul Oficial al Romaniei, partea I, nr 643 din 30 agust 2002, aprobata cu modificari si completari prin Legea 324/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la cresterea alocatiilor bugetare, nu se aplica in anul 2010, se mai scrie in document.
Legea stabilea ca "din fonduri publice se aloca sume pentru actiuni finantate pe baza de programe, precum si pentru celelalte cheltuieli, stabilite in conditiile legii, asigurandu-se anual o crestere a alocatiilor bugetare, astfel incat in anul 2010 sa se atinga nivelul de 1% din Produsul Intern Brut

Read the rest of this entry »

Un articol preluat din Dilema Veche

Se mai poate face cercetare în România?

anchetă realizată de Adrian STĂNICĂ

Semnale de alarmă, reduceri drastice de fonduri: sau 2009, un an de referinţă în istoria cercetării româneşti.
După aproape un deceniu, 2009 este primul an în care autorităţile nu lansează nici o competiţie pentru proiecte de cercetare. Primul an în care fondurile pentru contracte de cercetare deja semnate şi demarate se reduc considerabil. Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică arată că nu există alte soluţii, atît timp cît fondurile dedicate cercetării de la bugetul de stat s-au redus considerabil. Majoritatea managerilor din cercetare şi a cercetătorilor din România vorbesc despre dezastru. Despre întoarcerea în timp. Despre blocarea planurilor de viitor. Despre nerespectarea unor responsabilităţi deja asumate nu doar pe plan naţional, ci şi european. Pe de altă parte, tot 2009 a adus şi critici ale sistemului de cercetare. Unii politicieni, unii guvernanţi, chiar unii cercetători au acuzat sistemul de cercetare din România. Pentru că apar nereguli la competiţiile de proiecte. Pentru că nu se văd rezultate palpabile. Pentru că unele ramuri ale cercetării nu sînt reformate. Pentru că cercetarea ar fi neperformantă şi necompetitivă. Între timp, o serie de proiecte de cercetare româneşti sau internaţionale se zbat să supravieţuiască. Altele mor din lipsă de fonduri. Tinerii cercetători sau studenţii competitivi sînt din nou foarte uşor de convins că marile descoperiri se fac în altă parte.
Se poate face cercetare pe bani puţini? Merită investiţia? Sau, în vremuri de criză, cercetarea ajunge să fie un lux prea costisitor?
Cele de mai sus sînt subiecte ale unor discuţii aprinse într-o lume mică (cel puţin ca număr) – cea din jurul cercetării din România în acest an.
Implicaţiile acestei discuţii vor ajunge, în timp, să ne afecteze pe toţi.
Am intervievat mai multe persoane, cercetători şi manageri ai cercetării din România şi din străinătate. Le-am solicitat răspunsurile la următoarele trei întrebări:
● Care au fost schimbările din peisajul cercetării româneşti din ultimii ani?
● Cum vă afectează reducerea finanţării din prezent?
● Cum credeţi că ar putea fi îmbunătăţit viitorul cercetării în România? (A. S.)
Roxana BOJARIU
(cercetător ştiinţific, Administraţia Naţională de Meteorologie)
În primul rînd cerinţa europeană de a mări procentul din produsul intern brut destinat cercetării s-a concretizat, în ultimii ani, într-o creştere a numărului de articole ştiinţifice publicate de specialiştii români în reviste cu vizibilitate internaţională. Din păcate, un astfel de semnal pozitiv nu se conturează în cazul produselor dezvoltării tehnologice. Premii cîştigate punctual în saloane de invenţii nu înseamnă nimic fără certificarea efectului lor economic. Un indicator cu care s-ar putea evalua activitatea de cercetare aplicativă şi dezvoltare tehnologică este numărul brevetelor cu autori români, recunoscute în SUA, UE şi Japonia. Dincolo de efectele punctuale (sincopele în derularea unor proiecte cîştigate prin competiţie), problema principală e lipsa de predictibilitate din sistem. Puţini tineri mai sînt dispuşi să îşi asume o carieră în cercetarea din România. Fără ei, Şcoala românească se destructurează şi transferul de creativitate dinspre spaţiul academic spre economie şi societate dispare. Nu vom mai avea o Şcoală românească de climatologie, de exemplu, ci doar persoane izolate, risipindu-ne eforturile pentru supravieţuire.
Cred că soluţia nu este una excepţională. Ingredientele ei sînt la îndemîna noastră: raportarea la standardele internaţionale în evaluarea individuală şi instituţională şi consecvenţa în aplicarea politicilor europene privitoare la spaţiul academic şi de cercetare (inclusiv prin finanţare decentă şi continuă).
Alexandru ALDEA
(cercetător ştiinţific, Institutul Naţional de Fizica Materialelor)
În ultimii ani peisajul cercetării a fost ascendent, terminat cu o prăbuşire la 01.01.2009. În opinia mea, finanţarea crescătoare în cursul anilor a avut efecte benefice vizibile. Cred că principala realizare a fost modernizarea laboratoarelor prin achiziţionarea de aparatură modernă din bani româneşti şi europeni. Nu este de neglijat crearea unei atmosfere de lucru (chiar de entuziasm) bazate pe stabilitate şi încrederea în desfăşurarea normală a proiectelor de cercetare obţinute prin competiţie, asigurarea pentru toţi a documentării ştiinţifico-tehnice şi a posibilităţii de cooperare internaţională. Dintre măsurile de perfecţionare a mecanismului, mi se pare foarte importantă acţiunea de evaluare a capacităţii de cercetare a unităţilor de cercetare, universităţi şi institute, care a fost încheiată, şi pe baza căreia se poate verifica eficienţa folosirii banului public.
Deoarece munca voluntară nu mă sperie, reducerea finanţării proiectului de cercetare la care lucrez mă afectează prin imposibilitatea de a participa la manifestări ştiinţifice internaţionale, mai ales pentru că domeniul în care lucrez (proprietăţile electronice ale structurilor nanometrice) avansează într-un ritm incredibil şi este foarte dificil să stai conectat la noutăţi. De asemenea, mă afectează în mod deosebit imposibilitatea financiară de a angaja un tînăr doctorand în grupul de cercetare. Dar, la scară generală, tăierea finanţării proiectelor naţionale şi internaţionale conduce la pierderea resursei umane de cea mai bună calitate, intrarea în conservare şi uzura morală a echipamentelor proaspăt achiziţionate, pierderea vizibilităţii ştiinţifice şi a încrederii partenerilor europeni în capacitatea/seriozitatea sistemului românesc de a-şi îndeplini angajamentele. Culmea, toate acestea în 2009, an declarat „al creativităţii şi inovării“.
Viitorul cercetării trebuie analizat la diferite scări. La nivel politic, trebuie decis dacă România va deveni o ţară a analfabetismului ştiinţific şi o colonie tehnologică sau dacă accedem la alt rang. Trebuie convinsă comunitatea ştiinţifică internă şi externă (inclusiv diaspora) că 2009 a fost un accident şi că în viitor atitudinea va fi alta. La nivelul organismelor guvernamentale responsabile de finanţarea şi strategia cercetării, trebuie ţinut cont de evaluarea instituţională existentă, trebuie perfecţionat corpul evaluatorilor ştiinţifici ai proiectelor şi luate măsuri drastice împotriva impostorilor din cercetare.
Dar, pe termen lung, totul depinde de gradul de performanţă al sistemului de învăţămînt. Îmi permit observaţia că acest sistem este imens, cu inerţie imensă, şi de aceea nu poate fi reformat ca întreg, aşa cum se speră acum. Cred că trebuie identificaţi şi salvaţi acei elevi/studenţi, profesori şi acele unităţi de educaţie care încă mai cred că progresul se realizează prin învăţătură şi efort.
Gheorghe OAIE
(director general, Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar)
Între 2004 şi 2008, finanţarea cercetării a fost ascendentă. Anul 2008 a fost unul deosebit, fondurile fiind suficiente atît pentru salarii, cît şi pentru investiţii. Reforma cercetării s-a făcut în concordanţă cu politica UE, obiectivele urmărite fiind realiste şi legate strîns de evoluţia societăţii. Rezultatele cercetării erau pozitive şi acceptate de partenerii externi. Institutele erau căutate de partenerii externi, vizibilitatea crescînd permanent. Multe institute româneşti puteau fi regăsite în proiecte europene de vîrf, mulţi cercetători participau la reuniuni ştiinţifice, inclusiv în calitate de key speakers. România era din ce în ce mai prezentă ca nume şi ca implicare în viaţa ştiinţifică şi nimănui nu-i era ruşine să spună că este român.
În 2009 investiţiile în cercetare au fost practic sistate. Contractele în derulare pun mari probleme. Nu pot fi încheiate lucrările, nu se mai respectă termenele de execuţie, nu pot fi efectuate plăţi. Nu pot fi respectate condiţiile de lucru în proiectele internaţionale, în care statul român are o cotă de cofinanţare. Nu mai vorbim de respectarea prevederilor contractelor de cercetare, unele proiecte din cadrul Planului Naţional II avînd întreaga derulare blocată, iar finanţarea altora fiind redusă cu 2/3. Subfinanţarea drastică dă peste cap întreaga strategie de dezvoltare. Nici nu mai poate fi vorba să respecţi politica de personal, nu mai pot fi organizate concursuri, ca să nu mai vorbim că aducerea în ţară a celor stabiliţi în străinătate a devenit utopie. Tinerii îşi pierd încrederea într-un viitor în cercetare. Lipsa de comunicare nu-ţi permite să afli pînă cînd va dura această stare. Să nu uităm că majoritatea institutelor îşi asigură finanţarea doar prin competiţii, finanţarea directă de la buget fiind zero.
Cercetarea poate fi salvată prin înfiinţarea unei structuri de sine stătătoare, nu subordonată altui minister. Printr-o politică bazată pe cunoaşterea realizărilor cercetării, şi nu pe presupuneri. Prin numirea în funcţii de conducere a unor oameni competenţi şi cunoscători ai cercetării. Printr-o reorganizare logică a sistemului, luîndu-se ca suport acele institute care au rezultate, management performant şi recunoaştere internaţională. Să înceteze favoritismele şi amestecul politicului în cercetare. Să fie desfiinţate sau reorganizate din temelie entităţile de cercetare muribunde, care încă aşteaptă ca altcineva să le asigure fondurile. Nimeni nu se va opune reformei, atîta timp cît ea va fi realistă şi va respecta performanţa.
Alexandru CORLAN
(cercetător ştiinţific, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti)
Multe comunităţi ştiinţifice româneşti au evoluat, sub aspectul valorilor şi practicilor, într-o direcţie divergentă faţă de comunitatea internaţională, din cauza izolării extreme care a persistat pînă în anii ’90. Ulterior, contactul s-a restabilit prin extinderea reţelei Internet şi prin creşterea finanţărilor, fenomen măsurabil prin creşterea vizibilităţii internaţionale. Comunităţile locale au devenit tot mai conştiente de aceste divergenţe faţă de care au luat o varietate de atitudini – uneori pozitive şi constructive, alteori de respingere şi de tranzitorie autoizolare. Pe un drum sau altul, cred că are loc pînă la urmă o reintegrare a României în lumea ştiinţifică. Procesul de divergenţă a fost însoţit însă şi de o involuţie instituţională care se recuperează mai lent. Pe lîngă pierderile financiare, cel mai grav efect cred că a fost o scădere durabilă a încrederii în declaraţiile politice, inclusiv atunci cînd îmbracă forma unor acte oficiale importante. De aici rezultă o revenire la dificultatea deosebită în planificarea şi execuţia lucrărilor, în special a celor experimentale şi de dezvoltare. Numeroase propuneri principial promiţătoare se găsesc în strategia naţională şi în publicaţiile „Ad Astra“. Cred că ar trebui susţinută cu multă atenţie cercetarea teoretică care este deja, măsurabil, mai avansată. Contrar unor concepţii larg propagate, rezultatele teoretice sînt scheme predictive – descrieri, formule, programe de calculator – cu utilitate practică, inclusiv economică, imediată şi uneori substanţială. Direcţiile teoretice au – cred eu – cele mai mari şanse să se constituie în specificul de excelenţă al cercetării româneşti.
Marius-Ioan PISO
(cercetător ştiinţific gradul I, Agenţia Spaţială Română, membru al Academiei Internaţionale de Astronautică)
Prin consens politic şi datorită cerinţelor de integrare europeană – ţinta de 1% din PIB finanţare publică pentru cercetare în anul 2010 – s-a construit al doilea plan multianual de cercetare, care a generat tendinţa de creştere a domeniului către normal. Asigurarea multianuală a derulării cercetării a condus la încredere şi la dezvoltarea de competenţe, capacităţi şi rezultate remarcabile. Au început să se contureze nişe tehnologice, s-au realizat structuri compatibile cu cele internaţionale, cîteva domenii au intrat în normal. Stoparea finanţării cercetării a fost o surpriză pentru sistem şi este – sper – o greşeală pe care Guvernul şi-o va atribui şi care va fi corectată. Iar neregulile – acestea au fost şi apar în toate sistemele de cercetare din lume – se echilibrează şi se reduc prin menţinerea unei rigori şi a unei constante în managementul cercetării. O normalizare a procesului apare după 7-15 ani – perioada obişnuită în care apar rezultate.
Criza prezentă este gravă. A scăzut capacitatea competiţională pentru fonduri europene. Au fost stopate acţiuni pentru care s-au cheltuit bani şi eforturi care nu mai pot fi recuperate. În particular, reducerea finanţării afectează cel mai mult entităţile cele mai performante. Situaţia este paradoxală: din cauza stopării proiectelor naţionale în curs, se realizează cercetare în interes naţional din fonduri internaţionale. Orice ţară europeană îşi susţine cu precădere proiectele care îi permit accesul la piaţa tehologică europeană şi globală, iar noi cheltuim fonduri internaţionale pentru susţinere naţională. România este singura ţară care face paşi înapoi, contrar principiilor Uniunii Europene.
Pe scurt, România trebuie să aplice de urgenţă o strategie care:
– să asigure un sistem de cercetare generală în toate domeniile;
– să stimuleze identificarea şi dezvoltarea de nişe, cel puţin la nivel european;
– să intensifice efortul naţional în cercetare pînă la atingerea parametrilor medii europeni.
Raportat în valori absolute, efortul naţional de cercetare este mai mic de o zecime din cel mediu european. În această situaţie este evident că decizia de a finanţa şi dezvolta cercetarea are prioritate maximă.
Mihnea BOŞTINĂ
(cercetător ştiinţific, Harvard School of Medicine)
Au fost cîţiva ani în care, datorită unei finanţări ceva mai generoase, atmosfera promitea să se schimbe. Chiar dacă aplicăm corecţia de „România“ – în sensul că totul se face mai încet, mai puţin şi mai prost – trebuie să recunoaştem că România începea să îşi facă loc într-un colţ al hărţii ştiinţifice a lumii.
Cred că primul efect catastrofal al acestei reduceri a finanţării este că nu vor putea fi terminate nişte colaborări deja pornite, cu contracte deja semnate şi cu rezultate aflate deja pe „linia de producţie“.
Rezultatul este că în ochii partenerilor externi, partea română îşi pierde credibilitatea instituţională. Or, atunci cînd este vorba de proiecte mari, nimeni nu este dispus să rişte. În al doilea rînd, cred că a îngheţat total valul de speranţă care îi anima pe mulţi dintre cei care îşi construiseră o carieră în străinătate şi care luau în considerare, dacă nu o întoarcere completă, cel puţin o colaborare serioasă cu un partener din ţară.
Dacă lăsăm la o parte situaţia financiară, este evident că soluţia este doar una: mutarea accentului de pe administrativ pe performanţă! Să nu se mai finanţeze „combinate“ în care se face cercetare, ci să fie recompensaţi prin granturi substanţiale cei care au demonstrat că sînt capabili să publice în reviste recunoscute internaţional.
O altă soluţie, în materie de granturi de dimensiuni mai reduse, ar fi un concurs de proiecte în care se merge exclusiv pe idei, în care numele aplicantului este secret şi în care nu este permisă prezentarea de rezultate preliminare.
În sfîrşit, o condiţie obligatorie pentru orice institut de cercetare este formarea unui board consultativ, alcătuit din personalităţi din afara ţării, care să gireze politica de cercetare.
Ionel ANDREI
(director general Programe de Cercetare, Agenţia Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică)
În anii din urmă, prima creştere reală a bugetului a fost destinată dezvoltării competitivităţii sistemului. După cincisprezece ani de subfinanţare, sistemul a beneficiat de o infuzie de capital care a permis să se comporte ca o Arie Românească a Cercetării. A fost posibilă mobilitatea internă şi internaţională a cercetătorilor ca o condiţie de a acumula şi difuza cunoaştere, şi nu ca o acţiune de exod. Pentru prima dată România a putut să-şi menţină talentele şi, mai mult, să înceapă să devină atractivă pentru cercetătorii români din diaspora. Instituţiile de cercetare din România erau în majoritatea cazurilor muzee ale cercetării desfăşurate înainte de 1989. Prin modernizare, achiziţii de echipament şi proiecte de cercetare derulate în parteneriat, unele au devenit adevărate laboratoare moderne şi active. Aceste rezultate au început să fie recunoscute prin disponibilitatea unor organizaţii prestigioase precum CERN sau Agenţia Spaţială Europeană de a accepta România în cadrul programelor lor. Acum România este parte a 9 infrastructuri de cercetare pan-europene (care grupează echipe de cercetători de vîrf în anumite domenii) din cele 44 planificate pentru a fi construite pînă în 2020. Una dintre acestea, Extreme Light Infrastructure, poate fi construită în România. Infrastructura electronică pentru cercetare, reţeaua de mare viteză şi capacitate

pentru educaţie şi cercetare, informarea şi documentarea tehnico-ştiinţifică online, reţelele de calcul distribuit au fost aduse prin aceste investiţii la standarde internaţionale. A crescut

în ultimii trei ani numărul cercetătorilor cu circa 2%, iar al doctorilor în ştiinţe, cu circa 15%, structura cercetătorilor s-a modificat, în sensul creşterii ponderii cercetătorilor tineri, de sub 25 de ani, de la 2,7% la 3,0%, şi a femeilor, de la 43,2% la 44,7%. Numărul de articole indexate ISI şi echivalent, cu cel puţin o adresă ştiinţifică din România, a crescut constant, de la 5030 în anul 2006, la 7005 în 2007, şi la 8938 în 2008. Numărul de publicaţii ISI editate în România a ajuns la 54, faţă de 11, în anul 2006.
Practic, măsura luată, prin dimensiunea şi concentrarea reducerii, nu a făcut decît să pună bariera pentru colaborare şi cooperare între componentele sistemului şi să pună sub semnul îndoielii coerenţa acţiunilor guvernamentale. Pentru tinerii talentaţi sau liderii de echipe de cercetare redevin tentante ofertele pentru a se îmbarca în această carieră în alte ţări. Investiţiile din fonduri structurale atît pentru resursa umană, cît şi pentru infrastructură vor putea fi contabilizate în viitorul apropiat la risipă, în condiţiile în care efortul intern pentru valorizarea lor se diminuează.
În perspectivă imediată, cercetarea ar putea fi optimizată prin viziune şi prin asumarea acestei viziuni, prin răbdare şi profesionalism în atingerea ţintelor propuse. Factorul politic a făcut, şi în România, din păcate numai în anii din urmă, pasul decisiv în a considera finanţarea publică a cercetării o investiţie, o investiţie cu un grad foarte mare de risc, dar care, ca şi investiţia în educaţie, nu a falimentat pe nimeni pînă în prezent. Ba mai mult, cei care au avut viziunea aceasta, susţinută cu determinare şi răbdare, sînt astăzi numai din ţările dezvoltate ale lumii. Ţări care, în condiţiile crizei de acum, fac apel la aceeaşi soluţie. Pentru că ştiu foarte bine, pe de-o parte, că domeniile sînt necesare pentru dezvoltarea socio-economică, iar pe de alta, că neglijarea sau lipsa lor este suficientă pentru pierderea calităţii vieţii sociale.
O creştere a investiţiei în cercetare este absolut necesară, dar aceasta trebuie să fie însoţită de reducerea fragmentării în sistem. Este astfel necesară focalizarea pe priorităţile care şi-au demonstrat capacitatea sau potenţialul unor rezultate competitive, cu stimularea mai puternică a performanţei, cu descurajarea mai fermă a lipsei de performanţă.

Articolul integral aici

Daca doriti sa va promovati cercetarile trimiteti-mi (prin formularul de contact din Info Utile) o descriere sumara si un email de contact si va voi realiza o pagina de prezentare pe acest site (gratuit).

Cateva exemple aveti in meniul”Proiecte cercetare”; in cazul in care doriti ca pagina de pe acest site sa fie cea pe care o raportati catre CNMP/CNCSIS va rog sa imi trimiteti toate informatiile necesare (vezi http://cercetareromania.ro/2009/12/recomandari-realizare-pagini-web-in-proiecte-de-cercetare-cnmp/; pentru CNCSIS este necesara si traducerea in engleza a siteului

Read the rest of this entry »

CERCETAREA STIINTIFICA,  DEZVOLTAREA SI INOVAREA

Obiective de guvernare

1. Sustinerea domeniilor de varf cu potential pentru performanta si a domeniilor in care Romania
este implicata la nivel international (CERN, Extreme Light Infrastructure).
2. Sporirea numarului de cercetatori cu rezultate stiintifice de nivel international.
3. Cresterea atractivitatii carierelor stiintifice si promovarea tinerilor cercetatori.
4. Incurajarea parteneriatelor institutionale si a repatrierii diasporei stiintifice romanesti.
5. Organizarea sistemului de cercetare – dezvoltare – inovare in mod functional.
6. Integrarea cercetarii stiintifice in mediul economic si social.
7. Intarirea capacitatii institutionale si personale pentru atragerea de fonduri internationale,
publice si private.
8. Promovarea performantelor stiintei in randurile publicului larg. Read the rest of this entry »